Alopecia androgenetică era cunoscută încă din anul 400 î.Hr. Hipocrate a propus un rol al androgenilor în dezvoltarea acesteia. Cu toate acestea, studiul detaliat al acestui tip de chelie a început abia în 1942 de către J.B. Hamilton.
Hipocrate a remarcat absența bărbaților cheli printre eunuci. S-a ajuns atunci la concluzia că există o legătură între hormonii sexuali masculini și alopecie. Ulterior, s-a remarcat rolul eredității în dezvoltarea alopeciei androgenetice.
Un alt nume pentru această boală este alopecia androgenetică, care ne spune că cauzele acestei boli sunt genetice și depind de nivelul hormonului sexual masculin dihidrotestosteron din organism.
Alopecia androgenetică este cel mai frecvent tip de chelie atât la bărbați, cât și la femei. Etiologia, patogeneza și manifestările clinice ale acesteia au fost studiate în detaliu și descrise în numeroase manuale, manuale și cărți de referință străine despre dermatologie și, în special, despre tricologie.
Rolul eredității în alopecia androgenetică
Geneticienii au stabilit o legătură între generațiile de bărbați care suferă de chelie prematură. Pe de altă parte, dacă tatăl unui bărbat nu a suferit de chelie de tip masculin, atunci probabilitatea bolii la el este foarte scăzută. La bărbații cu predispoziție ereditară la alopecie androgenetică, scalpul conține mai mulți receptori sensibili la dihidrotestosteron sau enzima 5-alfa-reductază, pe care am menționat-o mai sus, este excesiv de activă.
Experții consideră că vârsta la care apare căderea părului este, de asemenea, ereditară. Conform statisticilor, chelia afectează unul din șase bărbați înainte de vârsta de treizeci de ani, dar până la vârsta de cincizeci de ani, mai mult de jumătate dintre bărbați se confruntă cu această problemă. Trei sferturi dintre bărbații după vârsta de șaptezeci de ani suferă de chelie.
Rețineți că tratamentul pentru alopecia androgenetică este pe tot parcursul vieții și costisitor (în special metoda de tratament radical - transplantul de păr). Durata tratamentului se datorează faptului că efectul procedurilor nu poate fi pe termen lung: imediat ce tratamentul este oprit - căderea părului din nou.
Alopecia de tip masculin se caracterizează prin subțierea triunghiulară a părului în zonele temporale (gradul I), apoi în frunte și în spatele capului (gradul II). Gradul III se caracterizează prin subțierea difuză a părului în zona centro-parietală; pe măsură ce progresează, părul rămâne doar într-o zonă mică între zonele frontală și centro-parietală (gradul IV); această zonă dispare în timp (gradul V). Dezvoltarea treptată a alopeciei totale este posibilă, dar aceasta nu se observă de obicei la femei.
Tipul feminin de alopecie androgenetică diferă în manifestările clinice. Se caracterizează prin prezența unei zone ovale de subțiere a părului în zona centro-parietală. Un semn important este absența cheliei pe tâmple și deasupra frunții. Gradul I corespunde unei căderi ușoare a părului, gradul II – moderată, III – alopecie severă. La femei, dezvoltarea alopeciei în stadiul II indică prezența hiperandrogenismului, de obicei din cauza modificărilor ovarelor; Stadiul III se observă de obicei în pre- sau postmenopauză, la o vârstă mai fragedă – în prezența patologiei atât a ovarelor, cât și a glandelor suprarenale.
În prezent, medicina oficială a aprobat trei metode de tratare a acestei boli.
1) Tratament medicamentos
Medicamentele pentru alopecia androgenică sunt împărțite în:
– blocante ale dihidrotestosteronului 0/anagen;
